Arhiva | Resurse RSS for this section

Paine bushcraft


Gratare, tocanita, mamaliga, cate alte minunatii culinare nu se pot face in natura, in recipiente „performante” sau improvizate.

Eu am ales sa verific un mod de a coace painea ce este utilizat cu precadere in Australia, „damper bread” fiind numele acesteia.

Cum se face  concret ?

In primul rand se face un foc „zdravan”, avand in vedere ca avem nevoie pentru a coace painea de acel gen de carbuni „trecuti”, adica in faza de a se stinge incet incet, nu cei pe care ii utilizam in mod normal cand frigem ceva la foc.

Am pregatit de acasa un mix format din: o jumatate de kilogram de faina, un plic de drojdie uscata, nitica sare si chimen, gustul acestuia in paine este exceptional. In loc de apa am utilizat bere, conform retetei originale care se poate vedea aici.

Damper Bread

 

Munca este laborioasa dar si placuta. Pur si simplu faina (cu compozitia mentionata mai sus) se framanta stand „in genunchi”, adaugand cate un pic de bere, Atentie, calda (se poate pur si simplu lasa la soare). Dupa ce am obtinut un aluat asa cum trebuie, acesta se aseaza in vasul in care l-am framantat si se acopera cu o folie alimentara, lasandu-se in soare circa 30 minute. Soarele va face restul de treaba in ceea ce priveste operatiunea de dospire a acestuia.

Dupa ce focul „s-a trecut” indeajuns se pune coca direct pe pamant (acesta fiind deja cald de la focul ce a ars deasupra sa) si se acopera coca cu cenusa din foc, verificand in cand in cand daca s-a copt painea.

Ceea ce a rezultat se poate vedea mai jos.

DSC_0445 DSC_0446 DSC_0448 DSC_0455 DSC_0457 DSC_0462 DSC_0463 DSC_0464

 

 

Anunțuri

„Vedem ce are, facem ce trebuie”


Este un slogan cu care sunt Perfect de acord si care nu imi apartine; autorul acestuia este Justin Radutu, un Om exceptional din cadrul BGS Divizia Medicala si un prieten al cercetasilor.

Te trezesti la un moment dat cu cineva cazut in strada, victima a unui accident rutier, lucru din pacate foarte posibil in „mileniul vitezei” in care ne aflam. Ce faci in acele clipe, cum procedezi si, mai ales, pana unde te poti implica ?

A vedea sange in sine este un lucru cu mare impact emotional daramite a te apleca si a pune mana concret pe ranit si a incerca sa il ajuti.

In cadrul editiei din acest an a „Rommedica” Justin Radutu a oferit o demonstratie a modului corect in care trebuie sa procedezi in acest context.

„Muntele, spatiu de viata si lupta”


Necesitatea cunoasterii muntelui sub toate aspectele sale (tipuri de roci, fauna, flora, pericole, meteorologie, alpinism, etc) a pornit de la aplicatiile militare prespuse de anumite stari conflictuale pe care comunitatile umane le-au traversat.

Se considera de catre multi, printre care si subsemnatul, ca echipamentele si cunostiile de uz militar sunt „ceea ce trebuie”, fara a duce in derizoriu utilitatea si confortul pe care mijloacele moderne le ofera. Cu toate acestea, uneori designul si alte asemenea aspecte neesentiale pot fi sacrificate in schimbul durabilitatii documentarii si a materialelor folosite in domeniu militar si aici remarcand un proces de imbunatatire a instrumentelor si materialelor folosite.

Una dintre lucrarile pe care un iubitor al muntelui ar putea sa o foloseasca „in timp de pace”, desi este gandita pentru „vremea cand mortierele cantau” este aceasta lucrare publicata de Editura Militara. Autorul sau, Colonelul Gheorghe Suman, condenseaza in paginile lucrarii sfaturi foarte utile pe tot ceea ce inseamna Muntele si interactiunea noastra cu el: cum sa ii intelegem „toanele” (meteorologie), cum sa ne orientam (cu harta si / busola, ziua si noaptea), cum sa ne deplasam in siguranta, cum sa ne construim adaposturi, ce hrana ne ofera acesta, primul ajutor.

Aceasta lucrare isi pastreaza actualitatea si valoarea, fiecare din noi cei care ne prezentam cu Respect in fata Mariei sale, Muntele, utilizand echipamentele pe care le doreste sau si le permite.

„Muntele, spatiu de viata si lupta” poate fi citita Aici.

 

 

Vasul de fonta, cea mai buna alegere pentru gatit


Ca pasionat de iesiri in natura si de gatit ce sunt, am tot cautat cea mai buna solutie pentru vasele in care sa practic „ritualica activitate” a gatitului. Am explorat varianta cu vase din otel (care ma subtiri, care mai groase), cu vase din tabla sau aluminiu (material in jurul caruia exista anumite controverse) si eu mai stiu ce alte minunatii dar in mod irecuperabil m-am oprit la vasele de fonta.

Desi sunt mai grele decat celelalte, sunt mult mai bune decat orice alta varianta prin modul in care caldura este repartizata uniform pe suprafata acestora, alimentele preparandu-se practic si dupa ce sursa de caldura a fost indepartata, data fiind retentia de caldura pe care o are fonta.

Mancarea nu se lipeste si se prepara mai repede, avand in vedere aceste proprietati de mai sus, decat in alte vase.

Am cautat in mai multe locuri vase de fonta care sa imi acopere necesitatile de gatit, mai ales in aer liber; am fost si la piata, am fost la magazine „dedicate”, in tot felul de locuri. Ceea ce am gasit a corespuns aproximativ nevoilor mele dar nu in totalitate.

In urma unor cautari pe internet am gasit pe acesti „faurari” de la Iasi de la care am cumparat cele de mai jos: o oala de circa 3.5 litri (in greutate de circa 3 kg), o tigaie din fonta si acel grill care se poate vedea in imaginile de mai jos pus „la lucru” chiar aseara.

Cei de la turnatoria MAE sunt oameni cu care este o placere sa discuti, foarte saritori in ceea ce priveste ceea ce iti doresti si preocupati de calitatea produselor pe care le livreaza clientilor lor. Cat despre preturile acestor produse, sunt fara concurenta, indiscutabil, fata de tot ce am gasit in cautarile mele.

Daca va doriti un furnizor de produse de calitate pentru camping, desi nu fac produse in masa pe aceasta zona, fiind mai mult concentrati pe produse „industriale” vi-i recomand cu cel mai mare drag.

 

 

Sac „GI”, „ranita racanului american”


De ceva vreme mi-am dorit sa completez (nu neaparat sa schimb) echipamentul „care cara echipament”. Ma refer aici la ranita militara romaneasca pe care o am si la traista de alimente pe care o am de la un alt pasionat de outdoor, Marius Colac.

Am gasit si cumparat astazi de la www.militarism.ro un „sac GI” care este surplus militar american.

Produsul este in stare exceptionala si este gata de „tarnosit” prin paduri.

Prin caracteristicile sale il consider un echipament exceptional de bun, desi nu are buzunare sau eu mai stiu ce alte curele de prindere pe rucsac a diverselor lucruri caci el in sine cred ca va rezolva toate aceste nevoi prin capacitatea sa de transport, spatele sa „te tina”.

Capacitatea sa este de 70 de litri, cu o lungime de 110 cm si o latime de 40 cm, este o „tulumba” in care cu succes poti cara un copil ca sa nu mai spun alte lucruri.

Materialul din care este confectionat este acea „foaie de cort” menita sa „indure” cele mai „outdoor” tratamente cu putinta fara sa spuna nici pas.

Sistemul de transport al sau este format din doua bretele (prin care il poti folosi pe post de rucsac) sau un maner care iti ofera posibilitatea de a-l transporta pe post de „geanta”, mai ales atunci cand mai ai inca un rucsac pe tine pe care il cari in spate.

Abia astept prima ocazie sa il testez.

Il recomand cu drag pe Claudiu Hancu, proprietarul www.militarism.ro ca si interlocutor foarte placut si bine documentat, un partener de incredere in achizitionare de echipamente militare.

Această prezentare necesită JavaScript.

 

Manual de supravietuire, o Resursa Exceptionala!


Am intalnit un Manual de supravietuire scris de un domn, Serban Derlogea, Inginer mecanic pana la pensioare, instructor onorific de arte martiale, om ce a calatorit pe 3 continente…

Mi-am spus: „Mare lucru, nu vad nimic in ceea ce a facut acest om care sa ma faca sa acord atentie „Manualului” sau, nu vad cu ce anume m-ar putea impresiona un om despre care nu se spune ca este Expert in supravietuire, cu nu stiu ce experiente concrete in domeniu”. Iata cum am „judecat o carte dupa coperta”, mai precis dupa o mica parte din prefata.

Am Gresit Enorm in acele clipe, lucru pe care l-am remediat dupa cateva clipe de rasfoit manualul in mod furibund.

In acesta am gasit atat sfaturi de supravietuire, extrem de bine documentate si explicate cat si o Atitudine civica si umana exceptionala, in spatele acestui manual se afla nu doar o Persoana ci un Om cu adevarat, un Om care dupa parerea mea merita tot Respectul pentru ceea ce a scris in acest manual.

Il recomand cu cel mai mare drag ca si Resursa Exceptionala de documentare, el poate fi citit partial aici, pe siteul autorului.

Paine la jar


Cand mergem in padure ne preocupam sa „facem de mancare”, fiecare dupa gust, timp disponibil, placerea de s bucatari / „lasa ca face femeia asta si eu doar mananc”, chestie de gusturi care nu se discuta. Gratar, gulas, tocana de toate felurile si eu mai stiu ce nebunii culinare se pot gati acolo. De cele mai multe ori, la momentul mesei, se scoate „regulamentar” din punga (sacosa) painea mai mult sau mai putin feliata si se consuma ritualic.

Eu prefer la aceste iesiri sa imi prepar singur paine „cea de toate zilele” si incerc sa prezint mai jos „reteta”. Veti vedea ca nu este mare lucru.  Acest material va fi destul de lung pentru ca voi incerca sa prezint toate „bunele” si „relele” de care m-am lovit eu.

Faina.

Mixul de ingrediente (uscate) se pot pregati de acasa intr-o punga sau  se pot amesteca la fata locului. Sa le luam pe rand.

Primul aspect la care trebuie sa ne gandim este Cata paine dorim sa realizam din perspectiva kilogramelor de faina pe care ne propunem a le procesa. Eu de obicei folosesc doua kilograme de faina.
Daca este sa realizam „de acasa” amestecul de ingrediente este un pic mai usor „logistic”, eu cel putin nu plec la padure cu masa (plianta) dupa mine, totul se face, la propriu, „pe genunchi” / mai corect, in genunchi 🙂 Astfel, se pot pune de acasa intr-o punga ingredientele uscate ale compozitiei (faina, drojdia, sarea, zaharul) si acolo doar se „descarca” in vasul de framantat (lucru care este cel mai la indemana dar nu si bun) sau fiecare se aduce in recipientul / punga sa.

O alegere individuala este tipul de Faina pe care dorim sa il utilizam. Putem folosi faina de secara (foarte sanatoasa dar care creste destul de putin, mai ales in conditiile in care preparam aceasta paine in stil bushcraft), faina neagra sau faina alba, tip de faina care creste cel mai usor si obtii cea mai pufoasa paine, desi nu la fel ca la cuptorul de acasa si unii spun ca nu cea mai sanatoasa.

Imaginatia si gusturile fiecarui isi spun cuvantul in ceea ce priveste Ce anume punem in acest aluat. Am incercat sa pun in coca busuioc (papilele mele gustative nu au fost prea impresionate de rezultatul obtinut) sau Chimen (chimion) care a provocat Revolutia in randul „celor mici aflate in cavitatea bucala, responsabile cu perceperea gustului”.

Drojdia.

Am incercat mai multe variante de drojdie in cele circa 8 incercari de a face paine la jar, drojdie proaspata, drojdie uscata si praf de copt. Mai jos incerc sa prezint ce am constatat in cazul fiecareia dintre ele.

Drojdia proaspata este exceptional de buna din perspectiva modului in care creste atunci cand se realizeaza „maia”-ua anterioara amestecarii cu faina. Cu toate acestea  a crescut destul de modest in momentul in care a trecut in faza de coacere.

Drojdia uscata este cam la egalitate cu praful de copt din perspectiva eficientei obtinerii unei paini Ok ca si rezultat final. Din care am constatat, „in afara” (tutorialele de pe Youtube) cei mai multi folosesc praf de copt.

Focul si „cuptorul”.

Cele mai bune rezultate le-am obtinut atunci cand am preparat painea „la groapa”. Practic, se sapa o groapa precum aceasta in care se face focul. Dupa ce pe fundul acesteia se obtine o cantitate modica de jar (mai degraba se incalzeste pamantul si „peretii” gropii, cuptorul nostru improvizat), se aseaza vasele in care se doreste prepararea painii si deasupra, asa cum se vede in fotografie se pun bucati de lemn care ard mocnit (fara flacara). Practic, painii nu ii este necesara flacara, se va arde deasupra si nu va avea ragaz sa se coaca in interor, ci caldura pe care o degaja aceste lemne ce fumega mai mult dar degaja o caldura oarecum constanta. Pe cat se poate groapa trebuie acoperita („sigiliata”) cu astfel de lemne care sa nu degaje o temperatura foarte mare ci moderata iar alaturi de ele se pot pune si lemne mai verzi care „inchid” groapa si care uscandu-se pot fi folosite ulterior la focul principal.

Vasele in care se coace paine.

Am incercat sa coc paine in mai multe recipiente, mai mult sau mai putin improvizate: oala de aluminiu (un set de camping format din vas principal si un capac bombat sa ii spun astfel), tuci de fonta (intors „cu fundul in sus” si pus peste coca) si deasupra lasate acele lemne fumegand sau vase de otel (mai multe sau mai putin „groase in carne”). Cel mai greu a crescut painea, asa cum era de asteptat, in vasele de otel dat fiind ca din cele 3 materiale de mai sus este cel mai putin conductor de caldura. Fonta si aluminiul s-au comportat relativ egal ca si eficienta, ambele sunt de folosit, in functie si de echipamentul pe care il avem cu noi (la un hike mai putin probabil sa cari fonta cea grea cu tine, mai degraba iti iei cu tine ceva de aluminiu in rucsac). Ca si varianta ajutatoare, se pot pune in foc una / doua / mai multe (in functie de dimensiune) pietre plate care sa se incinga si care vor reprezenta „baza” pe care se va asterne aluatul.

Chinurile facerii.

Painea se poate realiza in doua modalitati din punct de vedere al „dospirii”.

Se poate pune intr-un vas,  Ray Mears ne invita sa folosim un vas incalzit faina (care este „aerata” prin pura miscare a sa in vasul de framantat spre a se oxigena si a creste mai bine), 2 linguri de sare, 1 ligura de zahar, un pic de ulei de masline (ajuta la „coagularea” aluatului si la gust) si drojdie uscata / praf de copt, 4 pliculete la 2 Kg de faina (cate unul pentru fiecare 500 grame de faina, asa cum scrie si pe multe pungi de faina) si circa 500 ml apa calduta. Se amesteca, in tutorialul  lui Ray Mears de mai sus se poate vedea explicit cum, nu are rost sa insist aici. Dupa ce se termina de framantat (este posibil sa dea dureri de genunchi si niscaiva transpiratie .. Eistein ar fi incantat sa afle ca a avut dreptate cu „reteta genialitatii”, acel „1 % inspiratie sa il avem caci .. transpiratie va fi din plin) se lasa la dospit la soare circa 30 minute, intr-un vas (daca se poate de otel subtire, acoperit cu un servet textil / folie alimentara transparenta). Dupa aceste moment, cand paine va fi crescut indeajuns dupa gustul celui ce o prepara (se poate lasa si o ora la soare,  o sa creasca si mai bine) se portioneaza si se framanta usurel din nou. Se vor crea painici stil „chifle”, recomandarea noastra caci cele stil „paine clasica rotunda” vor creste si coace mai greu, riscand sa ramana crude in interior. Acestea se aseaza in vasul ales al carei fund poate fi tapetat cu faina, uns cu ulei sau acoperit cu hartie de copt. se gaseste in comert. Se aseaza in groapa descrisa mai sus si se acopera cu lemne, verificand din 20 in 20 minute modul in care se rumeneste. Atunci cand introducand un pai / bat gasit prin apropiere (curata in prealabil de coaja si dat un pic „prin foc” sa se sterilizeze, daca se doreste aceasta) si textura cojii este „ferma” la apasare iar „fundul painii” este rumenit, se poate scoate (cu manusi, atentie, vasele sunt foarte fierbinti) si lasa sa se raceasca circa 1 ora dupa care … Festinul poate incepe 🙂

Daca mai sus am pus „la gramada” ingredientele, mai degraba pentru o „paine grabita”, aceasta se poate realiza si in modul de mai jos care asigura o calitate superioara „produsului final”.

Se pun intr-un vas incalzit (este suficient sa fie lasat la soare) pliculetele de drojdie uscata / praf de copt, cantitatea indicata de zahar si 2 linguri de faina care se incorporeaza cu apa calda pana devin de consistenta unei paste. Acest vas se acopera ca si mai sus (prosop / folie) si se lasa la soare sa creasca „maia”-ua. Dupa circa 30 minute se pune peste vasul de framantat (in care se afla faina, sarea si acel „pic” de ulei) si .. se purcede voiniceste la „in genunchi luat si .. la framantat”.

Uneori drojdia se incapataneaza sa nu creasca, focul este prea slab / tare, uneori este prea dura coaja … Important este sa Perseveram si vom ajunge la rezultate care vor fi „facatoare de ploaie in cavitatea bucala”.

Pofta buna!